Am o pasiune pentru comunicarea politica. Imi place sa observ cum se aseaza cuvinte in tot felul de mesaje, cuvinte menite sa creeze sentimente, impulsuri si decizii. Anii electorali sunt pentru mine adevarate moment de destindere si nu de putine ori de amuzament. Imbinari subtile de manipulare, sloganele electorale sunt in topul preferintelor mele. Nu iau in calcul pe cele facute in nu stiu ce oras, de un nu stiu ce ziarist mai talentat, mesaje care uneori frizeaza ridicolul.

Sloganele sunt ca trendurile in publicitate, in fiecare an electoral a existat un lait motiv pe care toate partidele l-au pus in cuvinte. Anul acesta se poarta bunul simt si mobilizarea. De parca este un fel de piesa vestimentara uitata in dulap care revine pe caltwalk si poate fi refolosit. Bunul simt ori exista ori nu, el nu se inventeaza ci se educa. Nu intr-un interval de campanie electorala ci in ani de zile, chiar as indrazni sa subliniez ca este vorba de primii 7 ani de existenta. Bunul simt se aplica pe o infrastructura clara, cu greu ne putem imagina aplicarea lui deodata, intr-o statie de autobuz unde se inghesuie sute de oameni in ora de varf. Sau in cautarea unul loc de parcare in zonele de birouri unde ar fi fost de bun simt, nu-i asa, sa existe locuri de parcare special amenajate. Mesajul care abordeaza bunul simt este cu dus si intors, de regula oamenii cu bun simt sunt sufocati de cei cu tupeu si agresivi. Sa ai bun simt inseamna sa fii politicos, sa nu superi, sa nu jignesti, sa nu intrerupi …etc.
Ce are de a face cu realitate ? Realitate la care au contribuit cei care acum ne zambesc cu candoare si ne promit o viata mai buna.

Pentru cine nu stie, un slogan electoral se alege din cateva propuneri testate pe focus grupuri. Teoria spune ca sloganul cel mai potrivit este cel acceptat de majoritate. Asa se face in teorie, in practica de obicei sloganul trebuie sa fie exclusiv pe gustul candidatului. Cred ca asa s-a ajuns la acest mult vehiculat bun simt , tema abordata de doua partide.
Credibilitatea sloganului politic deriva din asocierea cu cel care il promoveaza. Mesajul trebuie sa prezinte credibilitate in asociere cu chipul candidatului , chestiune care scapa dupa parerea mea tuturor echipelor de consilieri. Aceste doua elemente nu le poti disocia. Chipul candidatului , faptele, deciziile si declaratiile facute de-a lungul timpului nu pot fi dizolvate de un simplu mesaj, fie el cat de pozitiv, mobilizator sau optimist ar fi sa fie. Mare parte a votantilor insa fac parte din masa de manevra si atunci mesajul sau faptele aproape ca nu conteaza. Cum speranta moare ultima, cu totii speram ca bunul simt va renaste ca pasarea phoenix si va domni peste tara noastra nu pentru ca un candidat si-o doreste, ci pentru ca noi, noi toti, realizam ca doar asa putem progresa. Am pierdut startul undeva prin anii 2000 cand treziti brusc parca la o realitate cruda, mare parte a oamenilor au renuntat sa doreasca progresul. Nivelul de profesionalism scade de la an la an, nivelul de scolarizare a devenit lamentabil si speranta este inecata in acest ,, lasa ca merge si asa,,. Mediul politic decide mare parte a vietii noastre pentru ca noi nu nu suntem capabili sa decidem cum vrem sa traim. Ne revoltam tacut pe la colturi, impotriva unui imbogatit din parlament, unui sef care nu are nici o tangenta cu managementul sau un profesor care si-a pierdut vocatia. Acceptam de parca asa trebuie sa arate normalitatea. Asteptam o minune care sa ne scoata din letargie, minune care de regula este legata de vreo schimbare de guvern. Cata iluzie. Am uitat sa actionam , sa avem pareri pertinente, profesionalism. Avem insa obedienta si acceptare. Din acest carusel nu vom iesi decat printr-o constientizate a valorii noastre, asa cum suntem. Nu suntem nici cei mai harnici , nici cei mai ospitalieri, nici cei mai cinstiti sau destepti. Ne este regula rusine sa ne vorbim limba in strainatate si primul lucru care ne vine pe buze este sa ne vorbim de rau. Acceptam sefi despotici, parca ne si place si acceptam o situatie calduta doar din extrem de multa comoditate. Ne place sa credem ca le stim pe toate si nu s-a nascut cineva mai destept sa ne invete. Nu ne respectam copiii, batranii , partenerii de viata, animalele sau petecul de parc din fata casei. Asteptam sa ne curete mizeria sau zapada din fata casei, administratia locala. Despre persoanele cu deficiente ce sa mai zic, tara noastra este printre putinele in Europa care nu ofera rampe de urcare in mijloacele de transport in comun sau chiar in institutiile publice. Dar facem si fapte minunate, avem oameni talentati si uneori dam dovada de solidaritate.

Tin toate aceste neajunsuri umane de politic sau de noi toti ? Sa devenim sensibili la un mesaj care invoca bunul simt sau sa il autoactivam pe cel care exista undeva in fiecare dintre noi ? Sa-i cerem copilului nostru sa fie politicos cu batranii dar injuram ( cu el in masina ) batrana care nu trece suficient de repede strada ? Suntem prea orientati catre exterior si prea putin sensibili.

Pe asta se bazeaza si cei care reusesc de fiecare data sa ne seduca cu un mesaj frumos colorat.

Rar sunt indispusa. Poate odata de doua ori pe an. Simt cu zile inainte cum imi da tarcoale. Incerc un soi de claustrofobie in hainele stramte, ma enerveaza oamenii care se apropie la mai mult de 2 metri de mine si imi pierd cu totul simtul umorului si aura de zana buna.
Vizualizez paharul care mi se umple dintr-o banala prostioara. Cumva ma consolez ca sunt in stare de bestie dezlantuita doar foarte rar. Incerc sa ma controlez si ma enerveaza starea de falsitate in care ma balacesc. Nu vreau sa imi vars nervii pe cei dragi mie sau nevinovati si raspund cumva politicos dar cu dintii stransi la orice intrebare. Imi vine al naibii de greu.
Fiind animal social evident ca imi petrec cumplitele zile in tot felul de intalniri unde sincer imi vine sa imi pun o botnita pe gura. Totusi urma de ratiune ma ajuta sa controlez toate pornirile si cumva ma bucur ca nu dau frau valului de rau care s-a acumulat.
Nu suport momentele de indispozitie, ele sunt un cumul de toate tampeniile care mi s-au intamplat luni de zile declansate de obicei de o banalitate.
,, Esti simpatica, te pupic,, asa suna un mesaj pe care l-am primit, mesaj declansator de furie si indispozitie. Sincer un sut in fund nu m-ar fi facut mai aricioasa. Sunt ce ? si mai ales … ma pupic ???!!!! Ceva mai gretos poate exista ?
Cum ajunge un purtator de pantaloni sa se exprime atat de gretos. Ce fel de femei a avut de nu l-au trimis la plimbare si au acceptat acesta dulcegarie gretoasa care i-a intarit convingerea ca este ,, fermecator ,, cand pupiceste.
Acest ,, te pupic,, ma urmareste de ceva zile. Nu a fost unul care a zis-o, au fost mai mult: barbati , femei, amici si cativa zelosi pe FB.
Daca scap de indispozitie am sa scap si de simtul exacerbat de observatie. Reactionez la orice stimul, observ falsitatea, fatarnicia si prostia. Observ zambetele de complezenta, asigurarile false si cuvintele gratuite care se folosesc ca si grauntele la gaste.
Nu cred ca am sa gresesc prea mult daca spun ca starea de indispozitie este un fel de stare naturala, fara pic de falsitate. Spui ce gandesti, te comporti cum te simti.Daca ai putere de introspectie chiar poti avea un soi de incantare ca nu esti un cretina nesimtita, o isterica nejustificata sau o frustrata nenorocita. Esti doar indispusa si incerci sa tii asta departe de ceilalti asa cum stranuti in batista.
Azi nu am chef de PR si de cuvinte frumoase care sa imi puna o spoiala de recunoastere la brandul personal. Imi este scarba de imbecili din trafic care depasesc sa ajunga la stop primii, dupa care trebuie sa-i claxonezi sa porneasca. Detest pe cei care intrand cu bocancii jegosi in viata ta si au senzatia ca a ierta este sinonim cu lobotomia. Ierti dar nu uiti. Ma enerveaza ca sinceritatea este tratata ca o boala psihica si este generatoare de temeri. Iepuri nu oameni. Ma revolta lipsa de profesionalism, zecile de ,, pisi,, puse sa isi plimbe fizicul dar incapabile sa gestioneze o informatie.Nu inteleg lipsa de verticalitate a celor care nu sunt capabili sa spuna un nu. Sunt siderata de cei care lucreaza in domeniu comunicarii dar este imposibil sa-i gasesti la telefon si care nu raspund la mail-uri. Nu inteleg secretarele care te pun sa le explici in detaliu de ce il caute pe seful lor. Ma cutremura inconstienta politicienilor care pentru un ego grasos pun in pericol o tara intreaba. Ma scoate din minti motanul Toto care are chef de joaca la 5 dimineata. Ma ingretoseaza cei mare ma ,, pupic,, si nu, NU sunt simpatica.

http://cea-mai-iubita-dintre-femei.blogspot.com/

Acum doua saptamani, in mijlocul unei barfe cu fetele m-am trezit cu o intrebarea ,, cum se manifesta un barbat care iubeste,,. Fetele au amutit prêt de cateva secunde, s-au uitat lung la mine si au schimbat subiectul.
,, Dar o relatie cum incepe ?,, am continuat eu in ciuda faptului ca se discuta deja despre cu totul alt subiect . ,, Incepe bine,, mi-a raspuns una dintre ele vazand ca insist. Nu m-a multumit deloc raspunsul si am ramas cumva nelamurita zile intregi.
De luni insa, a inceput sa ma preocupe raspunsul la intrebarea mea.
Poate din cauza zilelor ploioase care imi generau cu totul alta stare decat cea de harnicie la birou, poate doar din curiozitate. Am intreb unul , doi barbati si mi s-a raspuns tot printr-o intrebare.
Cum arata un barbat care iubeste ? Hmmm, greu subiect.

Ar trebui sa incep cu inceputul si sa creez preambulul unei situatii nomale si nu cadrul vreunei iubiri nemarturisite. Observ ca intru in conflict cu o alta intrebare, exista dragoste la prima vedere ?
Ca sa ma lamuresc cat de cat, iau dex-ul si incep sa caut: iubire ( sentiment de afectiune foarte puternica ) dragoste, amor, toate vorbesc de afectiune. Ma uit la cuvantul afectiune, atasament, dragoste, sentimente de prietenie.
Incep deja sa regret ca m-a apucat despicatul firului in patru.
Poate este mai usor sa o iau faptic si sa nu caut in dictionare semnificatia cuvantului. De cand mi-am luat ca obiect de studiu iubirea, niste prietene de ale mele se uita urat la mine. Le spun ca este o chestiune de curaj sa iti asumi faptul ca nu esti iubita, dar nu par incantate. Eu continui insa.
Faptic lucrurile arata astfel: el, dupa un timp definit in functie de capacitatea fiecaruia, iubeste o femeie. Psihologii o explica atat de simplu prin cuvantul chimie. Suna prea simplu. Niste feromoni care afecteaza fiziologia si comportamentul intre el si ea. In acest moment ma incearca un sentiment de nesiguranta fata de toate parfumurile din casa .
Hirsch , un neurolog simpatic, pus pe studii postuleaza : vrei sa iti innebunesti partenerul? Apuca-te de gatit si nu fa dus dupa.
Imi aduc aminte de un amic de al meu care imi povestea intr-o dimineata cu incantare ca a urcat in metro si langa el se afla o minune de fata care mirosea a cartofi prajiti.
Mi se duce naibii mitul femeii suav de parfum. Recunosc ca sunt extrem de lasa si nici macar de dragul micului meu studiu nu m-as intalni cu un barbat dupa ce am fript chiftele. Ii dau dreptate lui Hirsch si il cred pe cuvant ca a facut corect studiul.

Inaintez in pseudocercetarea mea si ma incearca deja un sentiment de nesiguranta. Pe mine cred ca nu m-a iubit nimeni . Incep sa citesc noaptea studii despre iubire si cu cat inaintez in pagini, am mai multe intrebari decat un copil de trei ani.
O gasesc pe Helen Fisher, antropolog de profesie si nu in ultima instanta, femeie curioasa ca mine. Ani de zile a studiat foarte serios fenomenul de iubire si a tras niste concluzii folositoare.
Se spune ca iubirea radiaza? Asa este, complexul tegumental ventral si nucleul caudal ( regiuni aflate pe creier ) lumineaza propriu-zis cand este intalnita persoana iubita. Pacat ca nu se vede decat la RMN .
Si asa ajungem la dopamina.
Stiti starea aia cand suneti plini de energie, idei, indrazneala, curaj, initiativa ?
Ei bine, este ea, dopamina sau altfel spus iubire, dragoste sau amor ( cum decideti sa-I spuneti ).
Dopamina ca dopamina, dar ce facem cu testosteronul ? Cel care in doze insuficiente, provoaca starea de indragostire la barbati. Si cele 8 secunde de privit insistent partenera, sau pupilele dilatate, mainile usor transpirate si acea stare de fastaceala nefireasca sexului puternic. Cum iubirea se pare ca este un cocktail chimic mai degraba, ma gandesc ca scaderea serotoninei ( ei bine da, uneori si Prozacul este bun la ceva ) face din omul normal, un indragostit cu comportament compulsiv – obsesiv ( tulburare caracterizata prin prezenta obsesiilor si a compulsiilor suficient de severe pentru a perturba comportamentul persoanei ). Marturisesc ca definitia aceasta mi se pare cea mai apropiata de starea de iubire.
Nebunie, obsesie, ,, saptamana oarba,, , furie, pasiune. Aha, deci sunt pe aproape. Daca nu recunoasteti acest comportament nici pe aproape la iubitul vostru, va rog sa nu ma urati din tot sufletul. Imi este destul de greu si mie gandindu-ma ca nici pe aproape nu am vazut asa ceva.
Mai prozaic, acum imi este usor sa definesc barbatul care iubeste. Se uita lung la tine si fix ( 8 secunde ), i se maresc pupilele,I se lumineaza creierul si incepe sa faca acele fapte nebunesti. Devii un drog pentru el, nu conteaza ca ti s-a dus firul la ciorap sau iti sta parul lipit de cap. Pentru el, doar tu existi. Nu doarme, nu mananca, nu are stare. Incepe sa fie eficient doar din dorinta de a petrece mai mult timp cu tine. Te suna des si nu are astampar cu mainile cand esti langa el. Simte nevoie sa te atinga, sa se aproprie, sa te miroase. Se spune ca femeile folosesc orgasmul inconstient pentru a determina daca barbatul este bun sau nu pentru a fi partener. Barbatii sunt mai plini de inocenta. Ei nu cauta explicatii orgasmice. Sunt innebuniti de placere si asta le da satisfactie dubla. Te vad mama copiilor lui, zana sublima din bucatarie, vampa sexi cu masina de calcat in maini.

Bun, am reusit. Satisfacuta ( sau nu ) cred ca am reusit sa definesc barbatul care iubeste.
Intrebarea care se pune?
Mai bine nu …

Ce este fericirea ? ma intreba companionul meu acum doua zile, proptind trist barul unui club.
Din cand in cand ma apuca dorul de cluburi, cu fumul lor gros, muzica si aglomeratie de chipuri, stari si roluri. Fac acest lucru rar, este vorba de timp pierdut degeaba de fiecare data. Seara asta a fost mai speciala.
Demult nu mai am nevoie de confirmarea faptului ca fericirea este o stare pe care o atingi singur, dar acum sunt mai sigura decat oricand. Ma uitam la el si il ascult o poveste trista care se repeta. Din cand in cand intrerup conversatia spunand ca oamenii se nasc fericiti si uita de aceasta stare odata cu maturizarea. Dar nu ma asculta. Sa ne placa propria nefericire ca un desert dupa o masa copioasa ?
Ne pierdem inocenta in clipa cand mama ne deschide ochii despre lume. Lumea, este un loc in care ti se intampla mai mult rau decat bine. In care trebuie sa te feresti si sa iti acoperi sinceritatea cu o carpa plina de minciuni si falsitate.
Ca fericirea trebuie castigata, ca iubirea este conditionata ,, dai , primesti ”. Ca a fi matur inseamna a avea primele probleme. Trecutul apasa greu cu fiecare an care trece si iti conditioneaza starea in functie de amintiri, situatii si de cele mai multe ori din pacate, de oameni.
Dex-ul explica simplu, fericirea inseamna starea de multumire sufleteasca intensa si deplina. Stare pe care o atingi singur avand capacitatea de a scapa de automatismele sociale.
Mi-as fi dorit sa-i pot explica intr-o singura fraza cat de simplu este sa scapi de nefericire. Eram insa uimita de propria-mi constatare: nefericirea este o a doua natura pentru unii dintre noi. Ar fi fost inutil sa-i povestesc despre fericire cand simti ca fiecare celula traieste si iubeste. Ca este deajuns sa privesti cerul ca sa te simti liber. Sa te iubesti ca sa poti iubi.
Ma uitam in jurul meu, o masa de oameni iesiti parca din obligatie sa se distreze. Tinere interpretand roluri de dive, tineri proptiti de pahare in cautarea sigurantei de sine, maturi retraind penibil tineretea, personaje stinghere in cautarea adrenalinei si noi, el nefericit si eu, eu ca de obicei, dornica sa rezolv ,, exercitiile ,, vietii.
Am plecat acasa lasand in urma un om trist, obsedat de propriile probleme.
A doua zi dimineata m-am trezit bucuroasa ca sunt vie, ca starea mea de bine nu depinde de exterior, de situatii, de oameni, iubiri, locuri sau fapte.
Imi disec fiinta pana in amanunt, gasesc in adancurile ei aceea stare de liniste care trece dincolo de conditia umana. Folosesc acest exercitiu ca pe un ascensor cu care cobor si urc in fiecare zi. Chiar si in momentul acesta cand o realitate mi s-a revelat brutal, imi disec starea. Ma doare nespus de tare dar durerea este de suprafata, nu este orgoliu, nici regret. Se opreste undeva la nivelul plexului si sta ghem. Revolta ? Acceptare ?
Merg mai departe si gasesc totusi fericirea ca stare neconditionata ,calda si placuta. Trecutul nu inseamna nimic. Cuvintele pe care le-am spus au fost lipsite de falsitate, starile mele au fost autentice.Am revazut un om care disparut fara nici o explicatie, a reaparut fericit alaturi de o minunata femeie. Ma bucur pentru ei si ma bucur ca am fost un invatator bun.

Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe un varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul in care urci pantele abrupte catre varf. ( Gabriel Jose Gracia Marquez )

Primele semne de revenire. A trecut un weekend fara sa fi observat ca telefonul nu suna. Ba chiar pot sa spun ca mi-am gasit de lucru. Plecat la piata, gatit, mancat, spalat vasele, citit, uitat la televizor si întors casa pe dos dupa sandalele negre.
Nu le gasesc si ma enerveaza, am senzatia ca le-a luat el când a plecat. Prima oara si-a luat doar câteva haine, a urmat un dute-vino dupa obiecte personale. Au plecat cu el genti, geamantane, cd-uri, filmele mele preferate ..http://cea-mai -iubita-dintre-femei.blogspot.com