12 zile de pozitiv !
As fi fost tentata sa cred ca nu voi rezista sa nu trag cu ochiul la stiri sau in ziare. Eram sigura ca am sa stau de vorba cu toate persoanele enervante care pana mai ieri imi stricau definitiv ziua si eram convinsa ca ceva o sa se nimereasca sa ma intristeze.
Fericirea este o stare de fapt, neconditionata de exterior si cu radacini adanci in sinele nostru. Eu pot sa certific asta acum.
Ca orice noutate, fericirea este ca sportul. Anchilozat de atatea probleme, din lipsa iubirii si a sperantei, te trezesti inca de la primele exercitii cu ,,febra musculara,,. Mai rau decat un ligament neincalzit este gandul ca ai luat-o razna, ca o sa te priveasca cei apropiati ca un nebun neadaptat la realitatile cotidiene, atat de grave si triste.
Tenace si hotarata sa experimentez, mi-am schitat cu meticularitate fiecare ora activa din zi.
Trezitul de dimineata determina mare parte din cum va arata ziua. Una este sa deschizi ochii panicat la ceas si cu gandul terifiant ca ai intarziat sau ca iarasi te duci intr-un loc viciat si alta este sa te intinzi ca o pisica si sa stai pret de cateva minute bune imaginandu-ti numai momente placute pe care vrei sa le faci in cursul zilei.
Pare si asta usor dar nu este. Obisnuinta si rutina te fac sa mai dormi 5 minute in plus , 5 minute care se fac 20 si uite asa te trezesti iarasi cu cafeaua bauta pe scarile casei. Eu una m-am lecuit de asta in sfarsit.
Dar revin la importanta trezitului. Lipsa de chef se poate cuibarii in primele secunde dupa ce deschizi ochii constient. Sunt mii de cauze pentru care nici bine incaltati in papucii de casa, boscorodim si dam startul unei zile de cosmar. Dar cum mi-am propus sa traiesc pozitiv nu pot decat sa ma gandesc la diminetile in care te trezesti in bratele iubirii si ai senzatia ca totul este posibil. Draguta stare, nu?
Maine va fi o zi excelenta, iata propozitia cu care adorm.
Azi este o zi minunata este gandul cu care ma trezesc. Deschid ochii, mai fur 5 minute de somn in care ma simt din nou copil si ma gandesc bucuroasa cat de minunat este sa fii sanatos, sa nu te doara nimic si sa ai capul limpede. Dupa ce ma intind ca o pisica, asta am invatat de la motanul Toto care are cea mai spectaculoasa intrare in zi. Intodeauna tacticos, usor lenes, se intinde, dupa care se uita la mine, miauna de buna dimineata si incepe sa toarca.
Deschid geamul,salut soarele chiar daca este printre nori si ma bucur sa simt aerul rece cum imi da binete. Sar peste canalele de stiri si raman fidela aceluiasi program de muzica usor clasica dar care imi aduce aminte de o adolescenta spumoasa. Micul dejun devine un ritual obligatoriu in care sunt atenta la ce imi cere ,, soricelul ,, din stomac. Diminetile mele seamana de 12 zile cu cele relaxate de duminica. Mi-am rezervat timp suficient sa mananc tacticoasa si sa savurez cafeaua in ritmuri muzicale. La ora aia nu suna nici telefonul, asa ca evit orice fel de discutie poate neplacuta.
Drumul catre birou il ocup cu observatul. Observ oameni, cladiri, catei, pisici si vegetatia care parca incepe sa se trezeasca din amorteala iernii. Nu ma grabesc, imi acord timpul de reflectie activa. Constat ca sunt putin oameni zambitori pe strada si prea multa incrancenare. Dar catei sunt mereu veseli si dau din coada. Asta este bine, cineva trebuie sa tina echilibru.
La birou am numai oameni dragi de care imi este dor in weekend. Facem proiecte interesante si foarte rar exista o zi in care sa nu radem. In concluzie mai mult de jumatate de zi ma simt foarte bine.
Observ insa cum nu peste tot domeste echilibru si veselia. Dintr-o conceptie gresita s-a ajuns cumva la parerea ca in afaceri trebuie sa fi serios si daca razi insemana ca nu iti faci treaba bine. O prostie.
Ca sa nu mai am bataie de cap, imi ascult instinctul in sfarsit si cand simt ca nu are rost pur si simplu inchei conversatia si imi vad de treaba. Sunt oameni care nu vor sa invete sua pur si simplu le place sa se auda doar pe ei.
Odata ce am rezolvat si ,, lista neagra,, parca viata este mai frumoasa. Nu tu telefoane enervante, nu tu scuze de care sa iti fie si tie rusine, nu tu acuze pe care in ruptul capului sa nu ti le insusesti.
A fost greu sa ma despart de ei. In mod ciudat te obisnuiesti cu raul asta, rau adand impregnat de societatea care ne invata sa toleram raul ca fiind normalitate. Mi-am facut si putine procese de constiinta ca poate nu am facut destul si ar trebui sa incerc in continuare, dar mi-am revenit repede la gandul ca de ani de zile nimic nu s-a schimbat. Viata este o continua evolutie, evolutie bazata mai mult pe suferinta decat pe gandire pozitiva si putin mai multa intelepciune. Marea majoritate a celor tristi sunt doar blocati in sistemele lor negativiste in care justificarea nefericirii este un fel de accesoriu de pret.
In concluzie, 12 zile fara oameni care sa se planga mereu de aceleasi lucruri, oameni care sa iti povesteasca cumva cu satisfactie despre raul altuia, oameni pe care la o adica sa-i doara undeva in spate de tine.
Orele de seara, putine care mai raman din zi sunt un fel de desert. Seara este dedicata activitatilor dedicate oamenilor dragi sau momentelor de ,, autism,, pozitiv care ma mai apuca din cand in cand.
Tare este simplu sa fii bucuros

Demult vreau sa scriu. Mi se face dor sa astern pe pagina ganduri si trairi. Sunt atenta la cuvinte si la stari, poate de de asta imi vine greu sa scriu mai des. Undeva la inceput de decembrie as fi putut umple pagini intregi cu cuvinte tanguite, scoase dintr-un suflet speriat. M-a marcat luna noiembrie ca de fiecare data. Observ ca anual atunci imi scade bioritmul si capacitatea de a surade. In fiecare an luna noiembrie cu angoasele ei m-a infrant, aruncandu-ma intr-un decembrie plin de temeri si false sperante. As fi vrut sa scriu atatea dar legamantul meu de invingatoare ma obliga sa o fac doar dupa ce momentele grele au trecut. Astept de fiecare data aceea liniste echidistanta care ma arunca dincolo de situatie ca pe un strain si imi da capacitatea de a discerne atent concluziile.
Luna decembrie a trecut pe nesimtite. Cu ochii pe calendar, presata de tot felul de probleme din care jumatate erau imaginare, aveam senzatia ca toate greutatile lumii imi atarna pe umeri. Perspectiva intalnirii cu parintii, aceleasi intrebari nerostite sau priviri fugare pline de repros, aceiasi nemultumire si raceala a fiicei mele, aceleasi dorinte neimplinite. Eram un om infrant, obosit si oarecum impacat cu soarta.
Invalmaseala de la birou, micile cadouri, lungul drum pana la parinti m-au aruncat intr-un fel de amorteala pe care trupul obosit mi-a indus-o. Oamenii vii mor de multe ori. Asta am constatat. Orice farama de viata imi lipsea. Lucrurile facute mecanic, presupusele actiuni si prevazutele reactii m-au facut sa nu observ atmosfera de sarbatori.
Am descoperit chiar ca nu ma mai intereseaza nimic din tot fastul sfarsitului de an. M-am resemnat ca sunt incapabila sa ofer aceea atmosfera mirifica pe care, nedreapta pana acum ani de zile, o ceream. Asadar am repudiat Craciunul si Anul Nou, tratandu-le ca fiind zile obisnuite. Nu a fost simplu insa. Obisnuinta anilor in care macar tresaream isi spuneau cuvantul.
Din polul opus, un mic grinch, observam tacut tot fastul din jurul meu. Observam si poate pentru prima data, linistita si matura in decizia mea mi-am pus intrebari.
1. De ce nu putem fi la fel de atenti si binevoitori in fiecare zi ?
Este frumos sa ne trimitem mesaje de sarbatori, mesaje care mai de care mai ticluite, dar de ce nu o facem mai des. Sunt suficiente doar acele dati in care suntem oarecum obligati sa ne scriem? Lumea nu ar fi mai buna daca, asa, din senim am ura toate cele bune cuiva fara sa fie craciun, paste sau ziua de nastere?
De sarbatori toata atmosfera este plina de energie pozitiva pentru simplu fapt ca toti de oprim din goana dupa nimic si ne gandim unii la altii. Ce frumos ar fi sa fie in fiecare zi asa.
2. De ce avem nevoie de guvern cand mai toti din el sunt ceea ce noi nu ne-am dori in preajma?
Pana sa iau hotararea sa imi creez micul meu stat independent ( imaginar evident ) m-am uitat la stiri ca tot omul din dorinta de a fi informat. In afara de starea de panica pe care mi-o induceau, nu aveam nici o informatie relevanta. Stirile noastre sunt un fel de foileton horror in care abunda grandomania, prostia , cruzimea si hotia. Noi nu avem stiri pozitive, Romania este o tara, cel putin din prisma stirilor, in care traiesti ca in plin iad. Un guvern de iresponsabili, lipsiti de elementara empatie, la prima generatie care isi poate permite orice, indiferent de partid, duc o tara minunata la pierzanie. Momentul in care mi-am declarat ,, independenta,, a fost ziua in care am citit ca Rosia Montana a fost infranta. Imi imaginam cum un nemernic avid de bani dar fara valoare sau identitate a semnat contractul zicandu-si ca a facut un bine.
Suntem un popor care astepta tot timpul ceva de la cineva. Se aplica de la afaceri pana la dragoste. Asteptam sa lucreze altii pentru noi, asteptam sa ne ofere altii, asteptam intodeauna de la altii niciodata de la noi. Nu avem respect, nu avem valori, nu avem mandrie. Dar avem pretentii. La noi se potriveste cel mai bine intrebarea lui Kennedy ,, … si tu ce ai facut pentru tara….? ,,. Si poate toate astea nu ar fi asa de rele pe cat este inganfarea de a crede ca suntem deosebiti. Tara asta a format doar oameni adaptabili si toleranti, valorile pleaca sau se remarca in medii propice departe de granite. Dar nici asta nu observam…
3. De ce sunt singura?
Intrebarea asta tampita a inceput sa ma preocupe la sfarsitul de an datorita intrebarilor formale gen ,, si cu cine iti faci revelionul?,,
De ce sunt singura? mi-am pus intrebarea asta de mii de ori. Tot de mii de ori m-am victimizat, chestionat, suspicionat. Dar de fiecare data raspunsul era invariabil acelasi. Raspunsul, urmat de starea de bine.
4.Viitorul ?
Ei bine, recunosc! tare mi-as dori un glob de cristal. Dar poate s-ar pierde tot farmecul si as deveni un fel de mag plictisit ateptand o fatalitate.

Ultimele zile a lui decembrie au fost foarte ocupata cu toate aceste intrebari plus lupa pe care am pus-o pe obicieiurile familiei mele. Poate concluzia pe care am tras-o este banal de simpla: omul are nevoie de iubire sa fie fericit. Fara iubire tot ce inseamna simulacru de familie poate fi aruncat la cosul de gunoi. Din iubire ies minunatii din lipsa ei iese doar teama. M-am uitat la ei si m-a cuprins compasiunea. Uneori suntem produsul lor, le mostenim temerile , obicieiurile si ne trezim la fel de nefericiti si impacati cu soarta. Mi-as dori sa am destul timp si forma de comunicare adaptata pentru ei, sa pot pune fata in fata doi oameni minunati. Daca nu voi reusi, am sa doresc ca in urmatoarea existenta sa vina mult mai receptivi la adevaratele valori ale omenirii.
Craciunul a trecut repede,fara sorici si carnati, cel putin pentru mine. M-am trezit intr-o casa noua, un spatiu pe care va trebui sa il umplu cu bucurie.
Zilele ramase pana la Anul Nou au fost zile de reasezare a viitorului meu. Am privit cu curaj in oglinda si am acceptat acele lucruri care mi se parea ca nu cadreaza cu mine. Am decis sa nu ma mai uit la nici un post romanesc si sa nu citesc ziarele. Oamenii care imi tulbura zambetul au fost si ei pusi deoparte. Am descoperit cu uimire ca am extrem de putine temeri care nici macar nu pot fi scrise, tinand mai mult de treburi administrative, cu totul neinteresante in marea harta a vietii mele. M-am uitat cu atentie de chirurg la inima mea si am decoperit ca a fost doar pe alocuri inghetata, dar este la fel de proasptata si clocotitoare cum o stiam. Mi-am propus sa fiu explorator de acum, sa imi explorez limitele si situatiile cu infinit mai multa intelepciune. Anul acesta cu siguranta va fi primul in care nu am sa mai opresc pe nimeni din drumul sau, oricat de buna mi-ar fi intentia.
In micul meu regat o sa domneasca linistea si fericirea. Am sa am grija de bastionul meu energetic sa ramana vesnic hranit de frumos. Muza mea este o floare. Am primit-o acum ani de zile nu mai stiu cu ce ocazie. Nu ma pricep la flori foarte bine asa ca amplasat-o acolo unde am simtit eu ca va fi fericita. Ani de zile a stat cuminte si verde, fara sa protesteze. Acum, in casa noua a primit un loc al ei. Ma vad cu ea mult mai des si ,, vorbim,, despre tot felul de prostioare femeiesti. Ea, floarea mea, a inmugurit si este pe cele sa aduca pe lume un buchet de flori minunate. Ani de zile am tinut-o in frig, uneori fara apa suficienta sau pamant roditor. Ea acum infloreste si este fericita. Este o supravietuitoare si pentru asta o iubesc nespus.
Oamenii sunt ca si florile, iubiri si ocrotiti infloresc.
Anul acesta vreau sa redefinesc tot ce am stricat pana acum. Vreau sa nu ma mai pierd pe mine in lucruri inutile care tin de banalitati.
Cu ochii larg deschisi imi doresc sa regasesc toate minunile pe care nu am avut timp sau stiinta sa le observ pana acum. In primul rand vreau sa am timp. Timp pentru mine.