Incepe nebunia. O citesc in presa, pe mail, o vad in jurul meu. Solutii sunt tare putine, in schimb sesisez o stare de falsa acalmie, ceea ce ma sperie.

Ma intreb ce mai trebuie sa se mai intample pentru o schimbare radicala? Pana unde trebuie sa involueze fiinta umana sa realizeze ca in timp ce face rau in jur, isi face rau. Este atat de greu de conceput ca in goana dupa fericire, calcand in picioare totul din jurul tau, la final nu poti fi castigator?
Drama noastra a tuturor, incepe din momentul in care speranta este ucisa. Fara un vis, nici universul nu te ajuta, citeam intr-un mesaj. Visele insa, sunt primele ucise chiar din copilarie cand ni se spune ca nu exista fericire, iubire si ca a fi bogat inseamna a pacali pe altii. Ajungem mai apoi maturi, sterpi sufleteste si morti vii, alimentand un organism cu mancare. Intram fericiti in goana pentru supravietuire si cand ne dam seama ca miza a fost alta, suntem prea batrani pentru un nou inceput.
Ma intreb cati morti vii am vazut in toata viata mea? Ar fi mult mai usor sa-i numar pe cei care inca traiesc. Sunt foarte putini si ceea ce-i recomanda a fi vii, culmea, nu sunt nici banii nici functiile.
Am intalnit oameni frumosi, poate acesta este norocul meu, acum, cand cotrobaiesc dupa un vis si nu il mai gasesc niciunde. Vazandu-i mi-am dat seama ca nu este un mit iubirea, dupa cum pot exista familii fericite, acele familii idilice cu copii balai, sotii cochete si barbati cu adevarat barbati.
Am vazut si oameni de afaceri. Nu erau milionarii de care citim sau cei care acum un an, doi, ne dadeau lectii de management si acum falimenteaza. Am intalnit odata un pantofar care cat timp am stat la el, in micuta pantoferie, cu doi ucenici, mi-a dat o lectie de management demna de un absolvent de MBA. Imi povestea cu mandrie despre profesia lui, se considera norocos ca are pe cine invata. Povestea ca are o afacere de succes, ca in fiecare luna sunt mai multi clienti dar nu ridica nejustificat preturile, imi spunea ca a inteles ca afacerea inseamna a face ceva util pentru altii. Si ceea ce m-a uimit cu adevarat imi povestea cat de important este pentru el sa comunice si sa isi instruiasca ucenicii. L-am intrebat ce scoala are si mi-a raspuns zambind ca are scoala bunului simt.
Nu am intalnit in schimb politicieni care sa ma impresioneze.

Rar se intampla in viata unui om sa aiba parte de un nou inceput. Criza asta este a noastra a tuturor. Acum, si inca nu suntem la apogeul ei, putregaiul societatii va iesi la suprafata. Traim vremuri primitive in care tot mai mult va trebui sa ne uitam peste umar. Multi dintre noi vom fi victime colaterale unui sistem care va matura deopotriva si raul dar si binele. Cineva imi spunea ca ar trebui sa tin niste cursuri de supravietuire in perioade de criza. Sugestia nu este rea, doar ca ar trebui sa personalizez criza pe fiecare individ. Fiecare cu criza lui. Tuturor ne va fi rau, de la cel mai bogat pana la cel care nu are nimic. Elementul comun este ca va fi rau, dupa cum foarte lesne ar putea sa fie bine pentru toata lumea.
Doar ca acest bine este la fel de utopic ca si vacantele pe soare. Ne asteptam la un bine utopic, mereu facut de altii la care noi sa fim partasi. Binele nu este asociat cu actiune, cu implicare, cu sufletul (concept la fel de utopic pentru multi dintre noi). Binele a ajuns un fel de concept fara forma.
Ati observat cati oameni raspund la intrebarea ce faci, cu bine ?
Binele trebuie legat macar de o actiune concreta. Fac bine daca nu arunc mizerie pe strada, fac bine strazii, oamenilor, naturii. Fac bine daca nu pacalesc, daca ajut, daca imi pasa.
Nu poti face “bine” doar asa, pur si simplu. Dupa cum poti face rau doar cu o vorba sau un gest, dar asta este o poveste la fel de lunga.

Totul pare atat de complicat in momente cruciale. Solutiile par doar de suprafata si cumva toata lumea asteapta ceva din exterior. Pasivitatea ne-a adus aici, pasivitatea si sentimentul de autosuficienta.
De prea multe ori avem senzatia ca putem face orice. Cel mai des am intalnit asta in lumea afacerilor. Oameni de afaceri care isi uita menirea si poate ceea ce este chiar periculos, oameni de afaceri care pun in pericol alti oameni.
Cati “incurca lume” ati intalnit doar luna asta? Dar mincinosi? La cate telefoane nu vi s-a raspuns? Cate oferte au ramas fara elementarul raspuns de refuz? Cati v-au vandut povesti?
Mediul de afaceri este imediat dupa cel politic cel mai vulnerabil in a scoate “raul pe piata”. In lunile care vor urma, se vor cerne cei care stiu, de cei care doar au vrut. Nu vreau sa par pesimista, dar din acesta sita nu vor scapa decat cei care au avut abilitatea de a calibra afacerea la cerintele pietei, au tinut o echipa motivata si au fonduri la dispozitie sa treaca cu bine criza. De restul se va alege praful. Se va alege praful de cei care nu au stiut sa gestioneze, cei carora nu le-a pasat dar si cei care vor fi victime colaterale. O sa auzim de falimente rasunatoare a unor afaceri facute pe conjunctura, de disponibilizari in masa si o reajustare la nivel de subzistenta a tuturor costurilor.

Pacat ar fi ca dupa ce trece tavalugul sa nu fi invatat nimic.

Astazi despre management si viata

Nu stim? asta este intrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie sa si-o puna foarte serios. Traind din plin in senzatii, cele 24 de ore sunt pentru multi dintre noi insuficiente sa faca o autoevaluare corecta. Scoala nu ne invata multe in acest sens si teancurile de diplome nu justifica decat in momentul in care, prin ele iti aduci aportul societatii. Principala problema , este necunosterea regulilor de buna crestere. Acel cod al bunelor maniere care trebuie sa fie la baza oricarei actiuni care implica oameni.
Codul bunelor maniere este o excelenta carte de management si human resource. Stapanind bine manierele, intelegi ca fara a arata respect si empatie celor din jur, afacerea se numeste un fel de sclavie alba si pe termen lung, rezultatul va fi cu minus fara doar si poate. Din nefericire in ciuda multor cursuri, training-uri si actiuni CSR, se pierde esentialul: nu este rusine sa nu stii, este insa de neiertat sa stii si sa nu aplici. Autosuficienta ne impinge deseori sa ne tinem strans de un statut care insa nu ne confera acceptul si respectul celor din jur. Inca se aplica conceptul gresit ca munca este un fel de rau necesar. Vocatia insa este altceva, este motorul succesului, asta ar trebui sa o stie orice manager. O echipa de oameni care lucreaza din vocatie si motivati, au rezultate notabile fata de cei care lucreaza pentru recompense financiare sau teama de a nu isi pierde locul de munca. Nimic nou sub soare si totusi, situatia in care ne aflam cu totii demonstreaza ca nu ne aflam pe drumul cel bun.
Dupa cum nimic nou sub soare, nu avem manageri care sa ne conduca tara. Este vorba tot de management dar de data asta, mult mai multi oameni sunt in pericol din cauza deciziilor prost luate. Asa cum vrem sa fim siguri cand ne incredintam viata in mana unui medic, cu aceiasi seriozitate ar trebui sa privim si alegerile pe care le facem in privinta celor care pana la urma ne decid viata. Indiferent cat de straniu pare pentru multi, sanatatea unei natiuni si prosperitatea ei, tine tot de acelasi cod al bunei maniere si al bunului simt. Toleranta fata de nedreptate este rezultatul unei lipse de valori, si valorile noastre a tuturor de multe ori pari imprumutate si nu asumate.
Pentru un nou inceput sanatos nu trebuie sa facem minuni. Trebuie doar sa ne asumam ca nu stim – ca nu stim. Nu stim sa spunem nu, nu stim sa facem bine pentru altii, nu stim sa fim generosi, nu stim sa fim cinstiti, nu stim sa spunem adevarul, nu stim sa recunoastem, nu stim sa ajutam, nu stim sa alegem, nu stim sa ne asumam, nu stim sa traim, nu stim sa fim fericiti, nu stim sa oferim fericire, nu stim sa invatam, nu stim sa progresam… Lista poate continua la nesfarsit, fiecare dintre noi adaugand sincer ceva ce nu stie sa faca dar pretinde ca stie.

Pentru ca ce altceva este managementul, decat arta de a trai frumos?

Nimic nu este mai placut decat sa fac monitorizarea presei zilnic. Ma simt ca un jucator de bursa care poate previziona cu usurinta ce se intampla in viitor. Este adevarat ca nu ar trebui sa imi asum vreun mare merit ca am in dotare globul de cristal, viitorul nu suna bine deloc.
Dar printre zeci de articole incredibil de negative, altele tendentioase, ici pe colo se strecoara cate unul care atrage atentia. Marturisesc sincera ca de multe ori ma si mir ca se poate strecura asa ceva prin ziare, articole care aparent nu ar trebui sa intereseze pe nimeni.
Asa am gasit proiectul din Gandul, campania ” Romania are o sansa”.
Incredibila initiativa lor de a aduna toti acei copii deosebiti care ar putea schimba ceva in tara asta.
20 de tineri incredibili, 20 de povesti despre ce inseamna sa fii un invingator, ce inseamna sa faci ceva cu totul deosebit si important si nu in ultimul rand 20 de povesti din care fiecare dintre noi am avea ceva de invatat.
Copii fac parte marea lor majoritate din familii modeste. Nu au la dispozitie laboratoare dotate, poate unii dintre ei nu au nici mancare in frigider. Unii dintre ei fac sacrificii de neimaginat. De pilda una dintre fetite vinde inghetata sa isi plateasca meditatiile, altii se priveaza de tot ce este normal sa aiba un copil sa poate sa investeasca putinii bani in educatie.
Dar nu la asta am vrut sa ajung. In afara revoltei mele de a vedea un Ministru pozand fericit si mandru, am vazut un o incercare de generozitate vecina cu cea mai joasa meschinarie.

Bravo publicatiei Gandul ca a adunat toate povestile de succes, credeti-ma ca nu este usor sa dai de acesti geniali anonimi. Initiativa a fost mai mult decat laudabila cu un singur amendament: trebuia eliminata rusinoasa sponsorizare.
Campania “Romania are o sansa” are o miza, 2500 Euro ca primi povestea tanarului care va aduna cele mai multe voturi. Suma este oferita ca generozitate de ING Asigurari.
2500 Euro ING ? Atata pretuieste aceasta companie inteligenta?
Este revoltator ca pana si generozitatea este meschina in Romania. Mie personal mi-ar crapa obrazul de rusine sa “ofer” asa ceva, in conditiile in care darzele din vitrinele bancii consta infinit mai mult.
Cunoscand mediul foarte bine, sunt convinsa ca initiatorii proiectului au sunat de mii de ori, au fost refuzati tot de atatea ori si in final dupa cine stie ce mega sedinta s-a aprobat ciozvarta de 2500 euro.
Pentru saracii nostrii oricum suma este mare, nu-i asa ING?

Nu am nimic impotriva acestui brand. Si-a construit notorietatea in ani, a venit in Romania si a facut profit. Eu am ceva cu cei care au decis aceasta rusine de sponsorizare.
Unde a fost spiritul de solidaritate a directoarei de comunicare? Unde a fost mandria de roman? Unde a fost empatia fata de niste copii care sunt de mii de ori peste ce poate ea sa isi imagineze ca este.
Cum de nu a sarit de pe scaun si a luptat pentru a oferi cu adevarat ceva? Cum de isi pune numele, brandul linistita alaturi de campanie si poate si doarme linistita ca a facut ceva bun.

De aceea nu ne merge noua nimic in tara asta. Suntem prea saraci sa mai fim mandri!

Cam atat a trecut din anul 2010. In ianuarie ne-am dezmeticit, in februarie ne-am indragostit, pe urma a venit Pastele, 1 Mai , Rusaliile si iata bifam jumatate de an lipsa.
Printre multe miscari pe piata romaneasca, unele bune (desi cam putine) altele dezastruoase, iata cum ne trezim la mijlocul anului in plin blocaj economic. Cateva luni de zile am trecut prin agonie si extaz, m-am bucurat cand am vazut un semn de bunavointa, m-am intristat cand am vazut munti de manipulare, dar in cele mai multe cazuri, am simtit ca ceva a luat-o pe un drum gresit.
Numai eu m-am intrebat de zeci de ori DE CE? De ce nu putem functiona ca o tara normala, de ce nu mai indraznim sa ne imaginam viitorul si mai ales DE CE NU NE PASA? Imi amintesc entuziasmul cu care a inceput proiectul hemingway, echipa tanara si entuziasta, profesionalism, vocatie. Vroiam doar un singur lucru, sa eliminam negativul, acel “nu se poate” si sa dovedim zilnic, prin stiri pozitive ca da, se poate. Sceptici au fost, insa numarul mare de stiri pozitive a demonstrat ca in paralel cu nebunia care ne inconjoara, se intampla si lucruri bune. Cine a castigat? Ambele tabere. La fiecare lucru bun s-au intamplat altele rele. In cele mai multe cazuri , lucrurile bune s-au intamplat doar din vointa, ambitie si tenacitate. Daca demonstram in fiecare zi ca se poate, totusi ce ne determina sa avem dezastrul actual?
Nu stim? Nu vrem? Nu putem? Nu ne pasa?
In mod surprinzator aceste sunt principalele cauze pentru care nu functionam cum trebuie.
Ce facem cand nimic nu mai este de facut? O luam de la inceput! In loc de vorbe multe si prezentari, o sa facem altfel: luam cate o problema saptamanal si o disecam. Punem intrebarea si incercam sa gasim raspunsurile. Avem ½ an ca macar unele dintre dilemele noastre sa le privim in fata si sa scapam de ele.

Prima intrebare: Nu stim?