Dimineata trag cu ochiul in calendar sa imi notez o intalnire. Deci maine este 11 februarie, hmm, iar este ziua mea.
O sa ma sune prieteni, cunostinte, obligatii, mama, tata, fiecare separat si o sa mi se umple mail-ul de mesaje de sanatate, voie buna si mai stiu eu ce.
Avem 7 ani, prima aniversare pe care mi-o amintesc foarte bine. Casa bunicilor era luminata, peste 100 de invitati imi lasasera semne umede pe oraz. Eram eu si verisoarii mei, speriati ca probabil in mijlocul petrecerii ( adica ziua mea de nastere ) o sa ne trimita la culcare ca este prea tarziu. Am si acum senzatia aia de papusa imbracata pentru musafiri si rugamintea ,, hai te rugam, mai spune odata poezia cu iepurasul,,.
Ma invarteam printre ei si mi se parea ca am nimerit din gresala intr-o poveste care nu semana cu nimic cunoscut. In afara de noi 3 copii mai era cainele familiei, la fel de terifiat ca mine.
Petrecerea a durat mult, tin minte ca primisem cel putin 12 cadouri de acelasi fel si ca in final observasera parintii mei ca aveam 40 grade febra. De atunci stateam bine cu PR-ul personal, zambeam fotogenic in toate pozele in care ma plimbau din cadru in cadru ca pe o maimutica. In fine, din toate persoanele invitate, abia recunosteam cateva din familie, in rest lume straina cu chef de dans.
Marea petrecere a mea s-a incheiat spre dimineata, la spital, eu avand infectie la rinichi si un cearceaf rece pe mine cu care vroiau sa imi scada febra.
Dar nu petrecerea in sine m-a traumatizat si nici cearceaful rece, ci adunatura aceea de oameni care faceau pe amabili cu un tanc de 7 ani doar din dorinta de a se distra. Observam figuri prefacute, prindeam franturi de barfa si ma gandeam eu atunci cu mintea mea de copil ca oamenii mari sunt tare mincinosi si eu nu o sa vreau sa cresc niciodata.
Cu greu au mai reusit parintii mei sa imi sarbatoreasca ziua din acel moment. Facem ce faceam si de fiecare data ma imbolnaveam, asa ca scapam ieftin cu doar cateva vizite limitate.
Pe la 18 ani, mama m-a bagat in sedinta si mi-a spus ca totusi nu pot trai ca o salbatica si trebuie, subliniez trebuie, sa am si eu o petrecere de majorat. Pentru ca eu nu mi-am dat interesul, saracii parinti au facut invitatii, meniu, au eliberat casa bunicii si din cate tin minte au facut si un playlist. Dezastru total.
Mama grijulie, mi-a cumparat o rochie intepenita si m-a pus sa jur ca o imbrac. Petrecerea a fost draguta, cel putin asa au spus colegii, eu una am preferat sa consolez colega de banca, proaspat parasita. Partea amuzanta a fost cand colegii si-au facut curaj si m-au invitat la dans, eu simtindu-ma teribil de straniu sa fiu atat de aproape de baietii aia cu inceput de erectie la atingerea coapsei mele.
Dupa petrecere, am plecat acasa cu zeci de jucarii de plus, ciocolata si alte prostii si i-am jurat mamei mele ca in viata mea nu mai fac petrecere de ziua mea.
Desigur ca acesta decizie a declansat un delir in familie, fiindu-mi pusa pecetea de antisociala. Asa a considerat mama.
Dupa maturizare, independenta fiind am reusit sa ma fofilez cu bine in fiecare an. Drame majore nu mi s-au intalmplat. Una, doua petreceri surpriza de care aflam cu 2 saptamani inainte si cateva seri asa zis romantice in care nu se intampla mare lucru, oricum niciodata ceea ce mi-as fi dorit.
Dar sa revin la ziua de astazi. Inainte de a ajunge la birou, deja fabricam in minte o scuza valabila pentru a lipsi maine. Ma gandeam sa anunt de astazi ca maine mi se fura telefonul sau ca dintr-o greseala groaznica, mi-au restrictionat apelurile. Am intrat hotarata sa ma scufund in munca si sa stau acolo pana pe 12 februarie. Toate astea, nu inainte de a-mi dori ceva minunat sa se intample si sa scap cu bine de ziua mea.
Ei bine, minunea s-a intamplat. Colegii mei dragi, mica mea familie de peste saptamana a inceput sarbatoarea de astazi. Colegii Adei mi-au trimis o impresionanta scrisoare la care sincer nu ma asteptam. Putinii dar minunatii mei prieteni, oameni atat de dragi mie, au inceput de azi sa imi ureze toate cele, deoarece stiu ei ca maine s-ar putea sa … dispar.
Am mancat cipsuri cu sampanie si tort si am ras mult astazi. Parca maine nu mai pare atat de groaznic. O sa continuam 
.
Pana la urma raspunsul la intrebare era foarte simplu: nu imi place sa imi sarbatoresc ziua cu oameni care nu ma cunosc asa cum sunt eu, nu imi place sa am alaturi un om care nu ma iubeste, nu imi place sa fiu falsa pentru ca trebuie. Nu sunt antisociala, nici ghinionista ( asa zice mama ) sunt doar un om normal care iubeste firescul.
Happy birthday to me,alaturi de toti oamenii minunati pe care-i cunosc !
P.S
Si da, mi-as dori maine sa primesc 1 milion de zambete sincere, imbratisari calde, pestisorul de aur, bagheta fermecata si partea a doua a cartii ,, Cum sa fii cea mai buna in toate,, :):)
