Incepe nebunia. O citesc in presa, pe mail, o vad in jurul meu. Solutii sunt tare putine, in schimb sesisez o stare de falsa acalmie, ceea ce ma sperie.
Ma intreb ce mai trebuie sa se mai intample pentru o schimbare radicala? Pana unde trebuie sa involueze fiinta umana sa realizeze ca in timp ce face rau in jur, isi face rau. Este atat de greu de conceput ca in goana dupa fericire, calcand in picioare totul din jurul tau, la final nu poti fi castigator?
Drama noastra a tuturor, incepe din momentul in care speranta este ucisa. Fara un vis, nici universul nu te ajuta, citeam intr-un mesaj. Visele insa, sunt primele ucise chiar din copilarie cand ni se spune ca nu exista fericire, iubire si ca a fi bogat inseamna a pacali pe altii. Ajungem mai apoi maturi, sterpi sufleteste si morti vii, alimentand un organism cu mancare. Intram fericiti in goana pentru supravietuire si cand ne dam seama ca miza a fost alta, suntem prea batrani pentru un nou inceput.
Ma intreb cati morti vii am vazut in toata viata mea? Ar fi mult mai usor sa-i numar pe cei care inca traiesc. Sunt foarte putini si ceea ce-i recomanda a fi vii, culmea, nu sunt nici banii nici functiile.
Am intalnit oameni frumosi, poate acesta este norocul meu, acum, cand cotrobaiesc dupa un vis si nu il mai gasesc niciunde. Vazandu-i mi-am dat seama ca nu este un mit iubirea, dupa cum pot exista familii fericite, acele familii idilice cu copii balai, sotii cochete si barbati cu adevarat barbati.
Am vazut si oameni de afaceri. Nu erau milionarii de care citim sau cei care acum un an, doi, ne dadeau lectii de management si acum falimenteaza. Am intalnit odata un pantofar care cat timp am stat la el, in micuta pantoferie, cu doi ucenici, mi-a dat o lectie de management demna de un absolvent de MBA. Imi povestea cu mandrie despre profesia lui, se considera norocos ca are pe cine invata. Povestea ca are o afacere de succes, ca in fiecare luna sunt mai multi clienti dar nu ridica nejustificat preturile, imi spunea ca a inteles ca afacerea inseamna a face ceva util pentru altii. Si ceea ce m-a uimit cu adevarat imi povestea cat de important este pentru el sa comunice si sa isi instruiasca ucenicii. L-am intrebat ce scoala are si mi-a raspuns zambind ca are scoala bunului simt.
Nu am intalnit in schimb politicieni care sa ma impresioneze.
Rar se intampla in viata unui om sa aiba parte de un nou inceput. Criza asta este a noastra a tuturor. Acum, si inca nu suntem la apogeul ei, putregaiul societatii va iesi la suprafata. Traim vremuri primitive in care tot mai mult va trebui sa ne uitam peste umar. Multi dintre noi vom fi victime colaterale unui sistem care va matura deopotriva si raul dar si binele. Cineva imi spunea ca ar trebui sa tin niste cursuri de supravietuire in perioade de criza. Sugestia nu este rea, doar ca ar trebui sa personalizez criza pe fiecare individ. Fiecare cu criza lui. Tuturor ne va fi rau, de la cel mai bogat pana la cel care nu are nimic. Elementul comun este ca va fi rau, dupa cum foarte lesne ar putea sa fie bine pentru toata lumea.
Doar ca acest bine este la fel de utopic ca si vacantele pe soare. Ne asteptam la un bine utopic, mereu facut de altii la care noi sa fim partasi. Binele nu este asociat cu actiune, cu implicare, cu sufletul (concept la fel de utopic pentru multi dintre noi). Binele a ajuns un fel de concept fara forma.
Ati observat cati oameni raspund la intrebarea ce faci, cu bine ?
Binele trebuie legat macar de o actiune concreta. Fac bine daca nu arunc mizerie pe strada, fac bine strazii, oamenilor, naturii. Fac bine daca nu pacalesc, daca ajut, daca imi pasa.
Nu poti face “bine” doar asa, pur si simplu. Dupa cum poti face rau doar cu o vorba sau un gest, dar asta este o poveste la fel de lunga.
Totul pare atat de complicat in momente cruciale. Solutiile par doar de suprafata si cumva toata lumea asteapta ceva din exterior. Pasivitatea ne-a adus aici, pasivitatea si sentimentul de autosuficienta.
De prea multe ori avem senzatia ca putem face orice. Cel mai des am intalnit asta in lumea afacerilor. Oameni de afaceri care isi uita menirea si poate ceea ce este chiar periculos, oameni de afaceri care pun in pericol alti oameni.
Cati “incurca lume” ati intalnit doar luna asta? Dar mincinosi? La cate telefoane nu vi s-a raspuns? Cate oferte au ramas fara elementarul raspuns de refuz? Cati v-au vandut povesti?
Mediul de afaceri este imediat dupa cel politic cel mai vulnerabil in a scoate “raul pe piata”. In lunile care vor urma, se vor cerne cei care stiu, de cei care doar au vrut. Nu vreau sa par pesimista, dar din acesta sita nu vor scapa decat cei care au avut abilitatea de a calibra afacerea la cerintele pietei, au tinut o echipa motivata si au fonduri la dispozitie sa treaca cu bine criza. De restul se va alege praful. Se va alege praful de cei care nu au stiut sa gestioneze, cei carora nu le-a pasat dar si cei care vor fi victime colaterale. O sa auzim de falimente rasunatoare a unor afaceri facute pe conjunctura, de disponibilizari in masa si o reajustare la nivel de subzistenta a tuturor costurilor.
Pacat ar fi ca dupa ce trece tavalugul sa nu fi invatat nimic.
